luni, 31 ianuarie 2011

Jurnal (18)

37... Numărătoarea inversă continuă. Azi ar trebui ca fostul primar Cristian Anghel să fie transferat la Gherla. Are ANP-ul o ”politică” găunoasă de prezentare a deţinutului la Curtea de Apel Cluj. În loc să-l ducă dimineaţa cu o maşină, să-l prezinte instanţei clujene şi apoi să-l aducă seara înapoi, ei organizează un transfer în toată regula la Gherla cu câteva zile înainte de instanţă. Apoi, la alte câteva zile după înfăţişarea din faţa judecătorilor se face transferul înapoi la Baia Mare. Aşa şi cu Anghel. Merge la Gherla pentru a putea fi dus la instanţa din Cluj. Va lipsi cam o săptămână din Baia Mare. Aiurea...
Discutam cu el dimineaţă tot felul. Omul încă se gândeşte serios la administraţia publică locală. Caută tot felul de idei care să înbunătăţească sistemul. Vorbeam de grupurile de cetăţeni care pot sprijini administraţia. Organizate pe cartiere. Cu întâlniri periodice în şcoli. Cu iniţiative care să fie transmise primăriei, şi să fie însuşite de primar (sau/şi consilieri). Grupuri formate din oameni isteţi, indiferent de pregătire, cu spirit civic dezvoltat peste mediu. A găsit şi o denumire sub care ar putea fiinţa aceste grupuri: ”Rivulus Dominarum”!
M-a întrebat ce mai ştiu de referendumul care a avut loc în Baia Mare. Se mai vorbeşte de el? Cine draq să mai vorbească de un referendum la care nu a participat nimeni??? Organizat din interesul particular al unor consilieri. Pentru blocarea (cică) a poluării în Baia Mare. De fapt pentru blocarea societăţii străine care vrea să scoată aur din pirita aruncată în jurul oraşului. Societate care era foarte bună atunci când accepta ofertele de ţevi şi alte materiale oferite de firmele consilierilor locali, dar de îndată ce le-a refuzat s-a trezit cu... referendum! Aici sunt nişte poveşti tare faine cu consilierii ăştia, dar o să vi le spun eu după ce ies afară! Cum fac ei să vândă cu japca statului tot felul de produse ”unicat” pe care numai ei le fabrică. Milionari de carton. Ei fac oferta către primărie, apoi merg în consiliul local şi forţează acceptarea ei de către executiv. Uneori ţine ”vrăjeala”, alteori nu. Depinde de cine e acolo, în vârf. Acum Anghel nu mai e... Dar să lăsăm astea pe mai încolo... când vine căldura! Acuma mi-e cam frig să scriu atâta...
Am fost şi răcit. O perioadă. Care a trecut deja. Acum sunt bine. Foarte bine chiar! Pe curând...

Cornel Sabou

Niciun comentariu: