duminică, 14 august 2011

Pamflet: Votând Mariana Pop, vom unge Parlamentul cu slănină


scris de Vasile Dragomir

Doamna Mariana Pop este întruchiparea desăvârşită a olteanului devenit ardelean. Are gâtul lung, deoarece se uită mereu ca o suricată peste munţi, ca să vadă dacă mai sunt posturi libere de şefi de aprozare în Ardeal. Olteanul este ahtiat după funcţii, aşa cum moldoveanul este obsedat de mâncare. Doamna noastră, generăleasa tuturor maramureşenilor buctangii la bacalaureat, a pornit pe firul Oltului, precum o lostriţă aurie, care vrea să-şi depună icrele într-un bolotroc mai ferit de prădători. Şi-a găsit fericirea conjugală la Şomcuta Mare, fericirea maternală în Baia Mare şi, pentru că-i plac mărimile, a vrut să se înscrie în Partidul România Mare. Dar respectivul partid nu dispunea de o funcţie mare, aşa că s-a mulţumit cu PSD-ul, care i-a oferit una mijlocie: aceea de inspector general adjunct la învăţământ. Aici nu i-a fost uşor, funcţia era grea şi sfâraiul mare, olteanca noastră oltonită trebuind să-şi ia cobiliţa tot a doua zi, să meargă la soacră-sa să-i facă plăcintă creaţă cu brânză săpărâşe pentru fostul prefect Liviu Bechiş, care a împluntat-o în funcţie, şi pentru doamna Delia Ardelean, prefectureasa care era degustătoare directă. Doamna Mariana îşi aduce aminte cu plăcere de perioada respectivă, când era roşie de partid, dar recunoaşte că i-a cam ieşit pe urechi cântecul: „Tu muiere, tu bolundă, du-te-acasă, fă plăcintă, şi vină cu ea la crâşmă!” Când şi-a dat seama că nu poate fi o Mariana Pauker a unui partid de stânga şi că pricepe din doctrină cât înţelege mâţa din calendare, a trecut – în virtutea postulatului biblic „Să nu ştie stânga ce face dreapta” – în dreapta la PDL! Aşa-i şi la cratiţă – fie că faci picioici tocozâte, fie că faci cartofi piure, tot barabule bagi în tine – s-a gândit socăciţa noastră. Chiar dacă a dat loialitatea pe trădare şi cinstea pe ruşine, tot a ieşit în câştig: a obţinut postul de inspector general la învăţământ după ce l-a săpat, l-a plivit şi l-a udat pe Sandu Pocol – cât n-a mai fost bun de nimic altceva decât de prefect. Acum să nu credeţi că funcţia asta de Chiriţoaie-isprăvniceasă peste profesori este ca untura pe aituri, s-o strângi cu lingura şi s-o arunci în oala cu hâlbe la porci. E ca o vale de zaibăr care curge prin mijlocul unui pogon de praz. La titularizările pe post, „profesorii de partid” portocalii iau note muzicale şi post unde vor ei; ceilalţi care iau note de nouă şi peste nouă, prind Postul Paştelui în Piciorul Maşchii, în Bloaja sau pe Jugăstrel. Cât despre bacalaureatul din anul acesta, trebuie să spunem că i-a ieşit… în anii trecuţi. În anii trecuţi, doamna generăleasă s-a dovedit a fi o găzdoaie desăvârşită. Aşa de bine a amestecat în rântaş şi şi-a dupăcit spăcelul, că şi-au luat examenul şi cei care n-au fost să-l dea. A depăşit planul cu 110%, a făcut cincinalul în patru ani şi jumătate. Când dintr-o dată s-a rupt teleguţa, i-a luat vântul coviltirul, i-a spălat ploaia fardul, am putut vedea că şi în învăţământul maramureşean s-a aplicat principul pedagogic „lasă-mă să te las”. Da, doamnelor şi domnilor, da! Votaţi să ajungă doamna Mariana Pop deputat, să ungă Parlamentul cu slănină, cum a uns şcolile, să le mănânce câinii.

Vasile DRAGOMIR

Un comentariu:

Anonim spunea...

bun comentariu acesta!
dar am si o intrebare: nu a fost o perioada si pe la partidul conservator?