marți, 31 ianuarie 2012

Adi Năstase la zdup

Aţi auzit că Adrian Năstase a primit o condamnare de 2 ani la închisoare? Tare faza! Ar fi primul prim-ministru ajuns "democratic" la zdup! No, vreau s-o văd şi pe asta! Da' mai este până atunci...

Voi ştiţi că eu am "boală" pe corupţii ăştia mari, de genul lui Năstase, dar mai mare boală am pe funcţionarea incorectă a justiţiei. Habar n-am dacă după actele de la dosar Năstase e vinovat sau nu. Ceea ce ştiu însă absolut sigur, e că procesul lui Năstase e un PROCES POLITIC! Ascultaţi-mă pe mine, indiferent că Năsatese e vinovat sau nu, decizia asta de condamnare nu o pronunţă de fapt judecătorii ăia! Ăsta-i "şmenul"! Condamnarea sau achitarea în cazuri speciale se decide în altă parte, în locuri în care se fac "strategii" de imagine. Judecătorii doar se conformează. La recurs e posibil orice. Să se menţină condamnarea sau să se achite săracu inculpat. Din păcate, aşa funcţionează justiţia la noi...

Pe vremea lui Al Capone, în Chicago-ul anilor 1920, exista o "trupă" de poliţişti numiţi "Incoruptibilii". Aceştia lucrau zi şi noapte ca să probeze fraudele şi crimele celebrului interlop şi a găştii sale. La un moment dat, exasperaţi de faptul că Al Capone se "ascunde" foarte bine şi că având doar legea în spate lor, "Incoruptibilii" nu pot face nimic, aceştia au propus un... război cu mafia! "Ieşim pe stradă, cu mitralierele şi îi ucidem pe toţi!" Răspunsul a fost ceva de genul ăsta: "Valoarea democraţiei, a justiţiei adevărate, e dată de faptul că luptăm împotriva infractorilor şi îi învingem folosind doar armele legii!" Mi-a plăcut foarte mult principiul, dovadă că nu l-am uitat. Adevărul e că LEGEA nu are FORŢĂ decât dacă e folosită strict în limitele ei! Chiar şi pentru combaterea infracţiunilor aparent imposibil de contracarat! Nimeni nu s-a gândit în Chicago acelor timpuri să inventeze probe sau martori falşi pentru a-l închide pe Al Capone. Toată lumea ştia că acesta e capul mafiei, că el controlează toate afacerile ilegale din zonă, că el a ordonat o mulţime de crime etc... Dar nimeni nu considera că "A ŞTI" e deajuns pentru a abuza şi a acţiona. S-au căutat PROBE. Nu s-au găsit decât unele mărunte, iar Capone a făcut 6 luni de puşcărie pentru ceva evaziune fiscală... A fost puţin, dar puţinul ăla a fost o victorie reală, muncită şi meritată. Pentru democraţie şi LEGE!

La noi, am mai spus-o, legea e o târfă! O folosesc toţi cum vor. O "interpretează"! Vrem să-l închidem pe X? Îl condamnăm. Nu contează probele. Dacă nu sunt probe, le inventăm. Vream să-l salvăm pe Y? Procedăm la fel...

Poate Năstase e vinovat. Raportat strict la probele de la dosar poate că nu e vinovat. Oricum, toţi ŞTIM că atâta vreme cât a fost prim-ministru a fost "Al Capone" de România. Hai să-l condamnăm! Cu sau fără probe, ce mai contează? Oricum, noi nu avem incoruptibilii noştri şi nici apărători atât de disperaţi ai legii încât să simtă nevoia de a ieşi cu mitraliera în stradă. Merge şi-aşa... La puşcărie cu el! Ştim toţi că e vinovat, nu? Mai trebuie altceva? Huoooooo!

Cornel SABOU

Niciun comentariu: