luni, 26 martie 2012

Ultra-Mega-Supra-Coruptul Ioan Oltean şi (in)Justiţia

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, este implicat zilele acestea într-un mare scandal de coruptie. Procurorii au depistat în Bistriţa un grup infracţional format din oameni de afaceri şi oameni politici care solicitau/plăteau/încasau comisioane grase din contracte cu statul. În convorbirile telefonice interceptate, numele lui Ioan Oltean este vehiculat de mai multe ori ca fiind persoana care se ocupa de facilitarea acestor infracţiuni de corupţie extrem de păguboase pentru bugetul de stat. În dosar sunt implicaţi printre alţii fostul secretar de stat Ioan Andreica - la Ministerul Transporturilor şi respectiv la Ministerul Dezvoltării -, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa, Liviu Rusu, precum şi mai mulţi oameni de afaceri din Bistriţa (Lazăr Popescu, administrator al mai multor societăţi comerciale, Ioan Claudiu Sabău, Mihai Stănescu, administrator al SC DUO MAT SRL, Adrian Palade, fost subordonat al lui Ioan Andreica).

Eu am fost unul din ziariştii care a reclamat de mult timp faptul că Ioan Oltean este un om corupt. Pentru a vă clarifica acest lucru am să vă trimit la un articol pe care l-am publicat aici pe data de 1 iunie, anul trecut, articol pe care vă şi invit să îl (re)citiţi:

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor IOAN OLTEAN, implicat în afaceri păguboase pentru Compania REMIN din Baia Mare

Deci eu, ca ziarist, nu am nici o îndoială că acest trist personaj politic este unul dintre cei mai corupţi oameni politici din România. În acest scandal, însă, am o "mică" nemulţumire... Acuzarea lui Ioan Oltean se face pe "probe" indirecte, mai precis DOAR pe baza faptului că numele său este pomenit în convorbirea dintre alţi doi oameni! Iată ce explicaţii a dat Oltean presei în legătură cu implicarea numelui său în acest scandal:
"Vreau să vă spun şi o fac cu toată responsabilitatea. Nu am niciun amestec în acest dosar. Nu am nicio calitate. Nu am fost citat niciodată, nu am fost implicat sub nicio formă. Nu m-am întâlnit cu nimeni, n-am promis nimănui absolut nimic. Este vorba doar de trei sau patru convorbiri telefonice între oameni care sunt părţi, implicaţi într-un fel sau altul, în dosar, dar din care nu rezultă că s-au întâlnit cu mine, că le-am făcut vreo promisiune, că m-am angajat într-un fel sau altul"
Ei bine, trebuie să recunosc că în "nemernicia" mea mă bucur că Ioan Oltean are probleme de acest fel cu justiţia asta românească, o justiţie cel puţin la fel de coruptă precum este el ca om politic! Principial însă, în acest caz, nu pot decât să-i dau dreptate lui Oltean şi să spun că (la datele pe care le avem în prezent) are dreptate! O justiţie dreaptă nu ar trebui să permită ca un om să fie acuzat fără să existe o probă DIRECTĂ care să-l încrimineze! Numele TĂU ar putea fi pomenit mâine într-o convorbire dintre doi infractori şi tu ai putea fi arestat/acuzat doar pe baza acestei "dovezi"! Este drept??? Eu doar întreb, nu dau cu parul... dar întreb pentru că ştiu cum funcţionează sistemul corupt şi putred al justiţiei române! Şi pentru mine aceasta este durerea cea mai mare, nu faptul că Olteanu este (sau nu este) corupt. Dacă Olteanu este arestat mâine (cu sau fără probe) în locul lui se vor ridica rapid alţi zece corupţi cel puţin de acelaşi "calibru", nu am nici o îndoială. Dar JUSTIŢIA nu ar trebui să facă parte din acest joc murdar! Şi nu spun asta pentru că sunt un idealist absurd, rupt de realitate, ci pentru că ŞTIU că aici este "cheia" revenirii României pe un drum drept, de reală bunăstare şi viaţă decentă, atât în plan public cât şi în planul vieţii personale a fiecărui cetăţean. Azi avem o justiţie "militarizată", care acţionează la ordin în baza unor interese obscure, de gaşcă, total "paralele" cu interesul public, legitim! Dacă interesul obscur cere condamnarea unui membru al obscurităţii, atunci justiţia se supune ordinului, creează, inventează sau "interpretează" dovezi şi îl arestează pe individ. Altfel, până nu vine ordinul necesar, coruptul şi obscurul personaj se poate bucura în voie de fărădelegile sale!
Eu aş vrea ca justiţia să triumfe pe acest front al luptei anticorupţie FOLOSIND ARMELE JUSTIŢIEI şi nu pe cele ale infracţionalităţii! Folosind legea şi nu fărădelegea! Nu se întâmplă însă acest lucru în România zilelor noastre. Din ce cauză, e o altă poveste...

Eu cred că Ioan Oltean este un om corupt. Cred asta pentru că am informaţii din "interior" cu multe detalii despre măgăriile făcute de acest om de-a lungul anilor. Aceste date îmi sunt suficiente ca să scriu un articol de atitudine împotriva acestui tip de comportament, dar DOAR aceste date nu îmi dau dreptul să-l condamn pe Olteanu ăsta ardelean la închisoare. Procurorii, nominalizându-l în dosar, asta fac!
Nu ştiu, poate acum nu se exercită decât nişte presiuni asupra lui Oltean din cauze la fel de obscure precum i-a fost activitatea sa politică. Poate că hoţii se vânează între ei ca să le rămână unora mai mult de furat pe ultima sută de metri. Poate sunt şi "datorii" mai vechi de achitat şi acum este momentul. De altfel, nici nu mă interesează prea mult substratul acestui caz. Mă interesează doar să ştiu de ce justiţia, prin magistraţii ei, se intersectează cu mizeriile vieţii politice şi de ce îşi lucrează "dreptatea" cu mâinile mânjite de nedreptate!??

Cu respect,

Cornel SABOU

Niciun comentariu: